Mă-nchin la
spini, creând un algoritm strident
Găsindu-mi
forma ignifugă, de om debusolat,
Ce-mi caută
scrisoarea, cioplită cândva din lemn,
Când am
uitat-o împreună, cu zâmbetul crispat.
Te simți
straniu, în savoarea egotismului meu,
Și-ai vrea să
cobori încet spre cer, în rai sau eden;
Sunt la fel,
raiul este paradoxal, tu ești ateu,
Edenul e
paralel, tu poate poți fi altfel.
Îngerul de
dincolo, stă într-un loc atipic
Scriind
secunde și-ascultând timpul cum trece;
Singurătatea
devine, un alt sertar mirific,
Fălindu-și
chipul de nisip, care încet se scurge.
Nu este
niciun troc, pentru paradisul ireal,
Cum nu
există om neutru, în nimic ca sinonim;
Dintre un
alt eu, sau alter ego, prea irațional,
Lăsând
deoparte soarta, dintr-un ultim acronim.
Te invit să
tragi cortina, din ecoul meu cu ritm,
Unde frigul
e căldura, eului tău trecător,
Iar cerneala
de argint, plină de un singur mit,
Te îndeamnă
să devii, zenitul unui muritor.
Nu vreau și
nu aleg, și nu pun în balanță,
Și n-am
niciun alibi, tatonat de vanitate;
Rămân cu
osânda, din a mea rece speranță,
Ca un rege în altar, orbind în singurătate.
Autoscopie , Groza Ciprian