joi, 2 mai 2013

Blestem



Un zgomot negru privește luna, la un copil ce plânge
Din pântece furat cândva, cu lacrimi de sânge;
Al treilea ceas răsare-n noapte și-i plin de păcat,
Dar n-a fost vina lui, ci a ta … că l-ai aruncat.

Un freamăt zgârâie în minte și lovește dur pământul,
Iar conștiința misterioasă, cade-ntr-un apus.
S-arată sabia la gât, tăișul sfâșie și gândul,
Unui copil ce putea fi născut, pe care l-ai răpus.

Al cincilea ceas tremură și auzi bătăi de inimă
Pe care nimeni, niciodată, nu le-ar putea spune;
Dar dincolo de gard, o mamă bocește și suspină,
Că putea avea un fiu, dar nu l-a primit pe lume.

Într-o zi de vineri, cu patimi și sudoare,
Să-ți îngropi secretul, pe veci printre morminte;
Dar nu există curaj și nici ființe nemuritoare,
Ca să spui lumii ce-ai făcut, prin câteva cuvinte.


 Groza Ciprian , Blestem