duminică, 14 aprilie 2013

Monotonie nocturnă

O bufniță ce-mi stă pe casă, parcă mă strigă-ntr-una,
Iar salcia de peste drum parcă-mi face cu mâna;
Și jarul din țigara mea, parcă îmi zâmbește,
Iar fumul ce mă-nvăluie-mi spune că mă iubește.

Câțiva nori aleargă-n cerc și se ciocnesc pe stradă,
Coborând spre cer din nou, în pierduta noapte;
Gândurile fug pe loc, printre ei ca să se piardă,
Doar eu rămân ca să privesc  – sunt răsturnate toate.

Dimineața varsă lacrimi, dar cred că plouă invers,
Că întunericul din urmă, cu mâneca le-a șters;
Poate s-a luminat afară, dar e târziu și urlă,
Că ochi-mi sunt deschiși și văd, o gălăgie mută.

Totul se-nvârte monoton, într-o durere acută,
Iar tăcerea ei nocturnă, râde cu nepăsare;
Am rămas pe-aceeași prispă, ce-i gata să se rupă,
Iar liniștea cu ceasul ei, cade-apăsătoare.



Groza Ciprian , Monotonie nocturnă

miercuri, 10 aprilie 2013

Omul bun

Hai să stăm puțin de vorbă despre omul bun,
Ia un loc în spațiu și bagă la cap ce-ți spun acum;
Omul bun te salută și când stai singur pe drum,
Te vede diferit chiar dacă tu ești un pic nebun.

Și calci pe-acest pământ încet și te stingi ca o umbră,
Timpul trece repede tot el te face slugă;
Că-i numeri orele ce curg dintr-o clepsidră sumbră,
Și Dumnezeul tău dispare de la prima ta rugă.

Al dreacu viață - e teatru, poate că sunt surdomut,
Mă uit la personaje, încerc să descifrez prea mult;
Dar nu știu care-i omul bun, nu pot să îl ascult,
Că are două fețe de joacă într-un rol secund.

Sinapse și concluzii grele mă duc în reticență,
Calci în picioare omul bun fără pic de decență;
Sufletu-i curat, dar nu prezintă transparență,
Iar răutatea-i murdărește orice influență.

Aș vrea să fiu cândva un om bun luat ca etalon,
Dar am trișat cu mine însumi și acum sunt gol;
Și omul bun râde perfid în noapte, cred că-i diavol,
Că omul bun e luat de prost, dar eu sunt prea ridicol.




Groza Ciprian , Omul bun