joi, 25 noiembrie 2010

Necredință


Stau singur printre muritori
Și cred ȋn eresuri ascunse.
Iar ȋmi șoptesc de`atȃtea ori
Că am gȃnduri nepătrunse.


Și`am inima pustie și sufletul de lemn
Ȋl caut peste tot ȋn lume.
Și strig la cer ca un ȋndemn
Vreau să`ți cunosc al tău nume.


Vreau să pun mȃna pe tine
Dar ești dur și rece ca o piatră.
Ruga mea nu mi te`aduce`n cale
Și ezit, ești ca o rȃvnă rară.


Și cad, ȋn a mea pătimire maladivă
Dar sper să mă ridici.
Și mȃntuirea mea'i captivă
Ȋn pușcaria de eretici.



                             Necredință , Groza Ciprian

marți, 23 noiembrie 2010

Literatură apriorică


Ne luptăm cu vechile condeie
Iar mintea noastră zace,
Stăm ȋntr`o densă melancolie...
Doar o poezie`mi place.

Neliniștea ȋmi bate`n geam
Cu fiecare slovă,
Cartea ȋn mȃnă o țineam
Era o simplă proză.

Literatură, dulce hedonism
Tu mi`ai lăsat un gust amar,
Și`ntr`un obscur panteism
Neȋnțelesuri ȋmi răsar.

Un greu război avem
Dur,de ani de zile,
O simplă luptă ducem
Ȋntre noi, și cu noi ȋnșine.

Voi aștepta un scriitor
Poate azi sau poate mȃine,
De Arghezi`mi este dor...
Etern eclectic voi rămȃne.


Literatură apriorică  , Groza Ciprian

duminică, 7 noiembrie 2010

Esența Geniului



Mi`ndrept privirea către cerul azuriu
Ȋncercȃnd să caut stolul de rȃndunele,
Și mi`aduc aminte cum am vrut să fiu
Un poet simplu printre gȃndurile mele.


Versurile albe ȋmi creează nostalgie...
Dau pagina și văd lacune de sărăcie.
Literele ce le`aștept nu sunt ȋn carte...
De luciditate nu poate avea nimeni parte ?


Aștept la capătul uliței, lumina felinarului
Să mă orbească dur, pe neașteptate.
Dar nimeni nu`mi stăpȃnește setea sufletului
De cunoaștere, poezie și dreptate.


                                                  Esența Geniului , Groza Ciprian

miercuri, 3 noiembrie 2010

Ganduri ermetice



Trosnesc de dimineață
Văpaiele ȋn sobă și starea mea
De moarte lentă m`aruncă`n edenul fierbinte
Și`aud cum fumegă`n odaie,
Lȃngă ușă...
Scrum,cenușă, și`o petală de`amăgire
Ce stau pe`a mele brațe
Gata să`mi aducă`n prag
O pisică neagră,moartă ce`mi spune
Că ȋi sunt atȃt de drag,
Ȋntinzȃndu`mi privirea sub oceanul de lacrimi
De smoală cruntă ce`mi zȃmbește
Sub firida mea
Zugrăvită`n alb si negru
Ca o alchimie,tristă,monocromă
Ce m`apasă`n minte ca un
Simplu gȃnd de nepăsare.

Și sunetul funebru mă duce`n fundătură
Să`mi arate perfecțiunea poliedrală
Cȃnd ȋi pipăi vorbele și textele repuditate
Ce mă`nvȃrt ȋntr`o ornatoare gravitate.
O undă obsedantă
Stă ȋn umbra paradigmă ca o iluzie
De gudron si nicotină
Plimbȃndu`se haotic in venele de grunz
Ce`mi șoptesc in mintea putrezită
Că trebuie sa mor.
Și mă arde pe dinăuntru cancerul ermetic
Scorojind speranța de`a găsi
Granița cu răzbunarea ce`mi bate`n
Geamul meu spart de cioburi
De zăpadă plumburie,
Dansȃnd cu moleșeala ei de vară
Ca o răcoare din cimitirul ce veșnic
Va sta in fața casei mele
Cu un cavou deschis și`o oglindă
Ce zȃmbește ca o poză veche
Din marmura de`alături.

Un sunet de ceasornic zgȃrie vȃntul
Ce aleargă zadarnic să apuce
Ora douăsprezece noaptea
Și strigă către ceață să ȋi facă loc
Spre`al meu priveghi ce dimineață
Un suflet inghețat zăcea alene
Pe un nor de promoroacă
Ce mă strigă de`un deceniu
Să vin,să uit,să stau pustiu
Să nu aud, să nu mai văd
Și să fiu ce vreau de mult
Un vorbareț zȃmbitor, dar surdomut.



                                                                             Gȃnduri ermetice , Groza Ciprian