Teatru

Trezit am fost, de-un gând răpus, și acum e noapte.  

Bate-n geam și face zgomot – e lună plină;  

Îmi șoptea coșmaru-n ceas, să uit, să plec departe,  

Că dragostea față de tine, nu o să mai țină;  

Și n-am nimic, și râd de tot – nu privesc în spate...  

Aleg un singur drum acum, și-am sufletul de plastic.  

Iubirea noastră-i pe sfârșite, ca-n piesa de teatru;  

Și tot ce-a fost, și ce va fi, nu aș vrea să critic,  

Ai privit, te-ai amuzat – ca mine faci și tu,  

Dar m-am obișnuit să cred, și-am văzut că-s cinic...  

Însăși viața-i un spectacol, gol, într-o lume goală.  

Avem mii de fețe ascunse – ce să mai purtăm ?  

Căci cea pe care-o am acum, îmi e o povară, 

Și mi-e greu, nu pot să fug, din piesa ce-o interpretăm,  

Dar sper, și cred, că vom juca, la fel ca prima oară... 

Teatru, Groza Ciprian