Iarnă-albastră

Sticloasă iarnă s-arată prin sticla mea de gheață,
Umbrind pământul cu pașii cei de frig;
Și-n zorii nopții, vântul se transformă-n ceață,
Lucind aievea fulgii-nfrigurați, ce norii nu-i înghit.

Ger ce sfârâie-n gerar, un geamăt ca de țurțur,
Învelește cu o pătură, temuta iarnă-albastră;
Ce cu atingerea suavă, îngheață și un murmur,
Gravat cu grație în gratiile de la fereastră.

E-un tranzistor de gânduri, ce răsar la orizont,
În iarna cea albastră, care doarme peste sat;
E-o singură atingere, ca un sărut în somn,
Și timpul curge rece… îngheață fascinat.

Clepsidra iernii tace, dar mai ticăie un zgomot,
Mocnind nisipul vieții, în lumea mea cu frig;
Poate că-i sărbătoare – aud departe-un clopot,
Vreau să mă ascund, dar tot în mine mă închid.

M-am pierdut de toată lumea și parcă sunt captiv,
Într-un dicționar pe-un rând, un substantiv comun;
Dar iarna cea albastră, e doar un anotimp,
Ce mă îngheață zi de zi, c-o haină de om nebun.

 Groza Ciprian , Iarnă-albastră