Lăsând în urmă nostalgie, ca urmele de praf;
Se-mbrățișează zi cu noapte, cu așa candoare,
Vorbindu-și pe-nțelesul lor, intrigat de telegraf.
Dispare cam ciudat în beznă, un străvechi ziar,
Presărând pe-alocuri spații, cifrele se suprapun;
Enigmatică o carte, c-un cuprins mult prea hilar,
Privește nedumerită, oceanul cel nocturn.
Își aprinde dintre rânduri, unul cu gustul apos,
Dintre paginile rupte, câteva le-aruncă-n vid;
Se dezbracă-n noapte cartea, șoptind siropos,
Că inima ei de hârtie, s-a stins prea rapid.
Nudul cărții tremură, în reticență artistică,
Plângând litere de-o șchioapă, undeva-n pustiu;
Având doar o copertă arsă, pe fața ei estetică,
Își caută-n delir odihna, într-un raft sau un sicriu.
Își ascunde un secret, scris pe-o simplă pagină,
Și vrea s-o arunce, sau poate să-i dea foc;
Dar cineva poate-o găsește, aici sau în paragină,
Amintindu-și de cartea scrisă, în același loc.
Groza Ciprian , Nudul cărții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu