Incolor

Privesc miresme-ntunecate, ce se-abat de zor,
Și-mi intră-n glas sfioase ca albinele în stup;
Țipăt mut de fum neinvitat, cu miros de inodor,
Îl leg strâns în jurul meu, dar fără să îl rup.

Mă-ntorc în viitorul meu, să scap tot de trecut -
Totu-i gol, totu-i pustiu, e atât de incolor;
Într-un colț m-aud pe mine, poate că sunt surd,
Nu înțeleg ce spun, eul vorbește prea ușor.

Am polii triști și plini de sarcini negative,
Și seara se lasă, peste-a mea melancolie lacunară;
Mi se flutură în vânt ușor, privirea ca o păpădie,
Și cerul negru ca un stigmat, asupra mea coboară.

În vechea mea odaie, un cui străpunge lemnul aspru,
Și mă ascund fugar, după lumina unui abajur;
Iar mintea mea ieșită din tipar, dictează gustul acru,
Îmi văd umbra sub perete, și-mi vine s-o înjur.

Am rămas ca un om bătrân, singur și puțin ursuz,
Incolor, pe-o bancă udă-n parc și fără de culoare;
Cad frunze veștejite și mă-ntreb dacă sunt dus,
Că le văd doar în alb și negru, fără pic de suflare.

Groza Ciprian , Incolor