duminică, 16 septembrie 2012

Nevroză



N-am umbră sau lumină-n cale, și-alerg panicat 
Spre fantasmele proprii, care au tăcut de mult, 
Lăsându-mi remușcările, de suflet alienat, 
Să ghicesc în ce lume bântui, sau pe unde sunt. 

Încerc s-aprind, cu un chibrit acea zăpadă, 
Din ziua mea perfectă, și pare un coșmar, 
Ce-mi îngheață cheia, din mintea cea bolnavă, 
Într-o ușă de plumb, dintr-un ospiciu vechi, murdar. 

Vreau ca ziua mea, să fie o dulce epigramă,  
O zi tristă de om fericit, stând într-un nimic; 
Vocile îmi zboară, din mintea mea amară, 
Dispar și încep să tind, spre un nu la nesfârșit.  

Mă plimb singur, și-mi umplu nopțile cu vorbe, 
Și nu găsesc pe nimeni, să-mi fie scumpă muză; 
Muzica mea sumbră, din portative colorate 
Mă prefac translucid în timp, ca o meduză. 

Acum, sunt un personaj fictiv printre cuvinte, 
Și-am ieșit din rutina mea vagă și atipică; 
Mă pierd, prin empatia plină de morminte, 
Sperând să-mi nimeresc, camera goală și antică. 

Însă mi-e frică să intru, și de lume să fiu rupt, 
Dar sunt nevoit să mă cobor, în dura sintagmă; 
Ce m-apasă fără milă, într-un loc atât de strâmt, 
Devenind tot mai psihopat, în unica mea dramă.  


Nevroză, Groza Ciprian

Niciun comentariu: