sâmbătă, 22 septembrie 2012

Omul gol



Mi-am descătușat tavanul minții de plictiseală 
Și-mi curg șiroaie grele, de rapsodii lunatice; 
Plouă cu efemeritate din noaptea boreală, 
Și tot ce simt, mă doare – sunt tunete singuratice. 

Mă simt născut de multe ori, în propria compasiune, 
Și-aș vrea să imprim senzații, în cana mea cu nechezol; 
E soare afară, și nu-l văd – e plin de slăbiciune, 
Poate și-a luat ca etalon, un mim speriat și gol. 

Sunt altcineva, în altceva, din alt loc figurat,
Și îmi creez lumea, ca pe un ultim dicționar;
Nu încerc și nu exist, în drogul subliminal,
Sunt o bucată de verset, dintr-un decor formal.

Captiv în goliciune, delirez un tabloid, 
Conturând un om decăzut, cald și idealist, 
E în stare să ierte, orice comportament stupid, 
Chiar dacă a fost încătușat, drept un narcisist. 

Aud câte-un pas stângaci, în acustica mea polară, 
Și mă văd în dreapta mea, uitându-mă la un om gol; 
Dar, dincolo de perfecțiunea mea diametrală, 
Mă pendulez umil, în jurul unui singur pol.   

Acum sunt într-un alt tipar, plumburiu și morbid, 
Și mă-nchin unui nimănui, mult prea gol și distanțat;
Se aseamănă cu un eu, surprins prizonier în vid,
Șoptind pentru nimeni, un arpegiu acut și destrămat. 


Omul gol , Groza Ciprian

2 comentarii:

Unknown spunea...

Chiar imi place, baga mare, vedem care scoate carte primu` !

Unknown spunea...

» aș scoate și azi, dar nu am bani =))