Innuendo

Mă simt gol ȋn lumea mea cea efemeră,
Dar ȋncerc să par un zburător,
Totul se stinge`n jur, eul meu disperă,
Trăiesc un exod ȋn interiorul cel dezgustător.
        Și mi se pare c`aud un ecou,
        Parcă spune, Innuendo, Innuendo...

Către cer mi`ntorc privirea mea cea sumbră, 

Și`mi ȋncep tremurătorul exordiu.
Sper să`mi asculte a mea filipică macabră 

Din gândul meu malign, despre cum aș vrea să fiu.
        Și`mi șuieră`n minte acel ecou...
        Ca un cântec, Innuendo, Innuendo...

Mi se desprinde o filă de letargie,
Din idealurile mele blazate,
Gama sufletului meu plânge acea elegie
Formată din ideile cele damnate.
        Iar sonetul din ecou,
        Ȋmi șoptește, Innuendo, Innuendo...

Mă simt personajul unei triste epigrame,
Iar inima`mi este un peisaj citadin,
Ce se răsfrânge`n umbrele crepusculare
Ȋnvârtindu`mă ȋntr`o ambianță de suspin.
        Aud vocea mai tare din ecou,
         Și strigă, Innuendo, Innuendo...

Sunt singur parcă ȋn lumea cea ostilă,
Iar geniul meu e abătut de viscol,
Mintea mea`i copleșită de nevroză 

Nu ȋncerc să scap... par un om frivol.
        Și mă cuprinde teama de ecou,
        Ce urlă, Innuendo, Innuendo...

Nu`mi mai simt a mea rece suflare,
Merg ca un cadavru prin cimitirul din filon,
Cu stângăcie adun sentimentul de ȋnvinuire
Iar un augur ȋmi spune ȋncet să mă cobor.
        Și simt ȋntunericul din ecou,
        Mă doare, Innuendo, Innuendo...

Acum e pustiu si suflă vântul, 

Și nu mai știu nimic, sunt orb, 

Și nu mai văd, n`aud pământul
Fără șoaptă, doar cu dor...
    De ce era cândva... ecou,
    Când mă urmărea, Innuendo.

Innuendo , Groza Ciprian

Scenariu

Mi`am ȋntors privirea după tine

Ȋn zori de zi eu tresării,

Mă uitam dupa a ta privire

Dar tot ce văd e`un fundal gri.

Mi s`a rupt a mea cămașă neagră

Pătată de dor, și de mult scrum,

Și mi`ai lăsat viața amară

Pictată`ntr`un simplu val de fum.

Și am acele gânduri pustii

Despre sentimentul meu... e deja`vu !

Se petrece ȋn acele filme stranii

Ȋn care rolul principal erai doar tu.

Ȋmi derulez ȋncet trecutul vieții mele

Când lângă tine, eram un simplu aerian,

Sărutările tale, de venin erau pline...

Mă amețeai - către cer și lună ȋncet zburam.

Ȋmi doresc să ne revedem cândva

Să te țin de mână pentru ultima oară,

Să hoinărim amândoi noaptea...

Să nu mai știm de`a noastră urmă.

 Scenariu , Groza Ciprian

Boema sufletului meu

Mă simt ca un artist în a mea lume

Departe de muzică sau chiar pictură,

Şi`mi bate`n geam funesta remuşcare...

M`ascund, să nu`mi găsească dezordinea de ură.

Îmi dau seama prea târziu, de`un singur defect

Într`o singură idee, ce voi numiţi doar artă,

Mă face să par în umbră, un grandilocvent;

E mult mai mult de`atât, e mintea mea acerbă.

Nu vreau să văd în jur exuberanţă

Probabil sunt un filistin.

Dar ceea ce vedeţi de la distanţă

E practic propriul meu destin.

Mă doare şi mă macină un chin sisific

Despre boema sufletului meu,

Printre creaţiile mele rămân sceptic...

Mă voi îndrepta spre apogeu !

Trăiesc în a mea hipertrofie artistică

Departe de tot ce e frumos,

Acolo unde nu există nuanţă sadică

Iar culorile mă văd un filosof.

                                         Boema sufletului meu , Groza Ciprian

Iubire platonică

Ȋți doresc să zbori ca pasărea

Să`ți ȋnalți aripile spre cer,

Să te uiți la mȃna mea

Cȃnd multe flori eu ȋți ofer.

Un cuibușor din Piatră-Lună

Printre ȋngeri ȋți zidesc,

Să stăm ȋn el ținȃndu`ne de mȃnă

Să`ți cȃnte cȃt de mult eu te iubesc.

Ȋnvață`mă să zbor spre stele

Tu știi-ești splendid heruvim,

Ȋnalță`mi ȋncet, brațele mele

Spre`al tău suflet-un destin.

De ce să plec cu tine sus

Cȃnd sunt un simplu om de rȃnd?

Ȋmi pare rău că nu ți`am spus

Tu ești superioară... eu un muribund.

Rămȃi cu bine ȋn cuibul cel zidit

Ca semn de mulțumire ți l`am oferit,

Mi`ai arătat iubire,

Și poți lua cu tine...

Ce`ai petrecut cu mine,

O simplă, simplă, amintire.

Ȋți doresc să fii ca pasărea

Să zbori suav spre cer,

Să uiți de privirea mea,

Cȃnd multe lacrimi ȋți ofer.

Iubire platonică  , Groza Ciprian

Pictor

Ȋmi desenez viața in alb si negru

De cȃnd ai plecat din odaia mea,

Și`mi zugrăvesc un dor integru

                        Ȋn urma ta...

Și stau ca un pictor monocrom ȋn prag

Cu pensula tristeții tremurȃnd,

Meditez la tot ce mi`ai lăsat mai drag

                        Un simplu gȃnd...

Pe tabla mea din trei culori

Mai curge cȃte`o lacrimă,

E alb, e negru, transparent

            Sufletu`mi se stinge lent...

Mai curge o vapaie albă

Din inima mea colorată,

Și`i pe jumătate goală...

            Dupa tine ea suspină...

Mi s`au terminat culorile

Din sărăcăcioasa mea paletă,

Un strop de nuanță mai văd din tine

            Dar nimeni nu`mi mai e iubită..

                          Pictor , Groza Ciprian

Anotimp

Se`așterne ura`n sufletul meu

Cu venirea asprei primăveri,

Mă privește trandafirul cel rău

C`ar fi vrut să mă ia de ieri.

Au ȋnflorit de nicăieri ȋn zori

Rozele negre și țepoase,

Primăvară,muma acestor flori

De ce pe mine`s așa furioase ?

Iar ghioceii roșii se feresc

De pasul meu plin de tăgadă,

Mă`ntreb pe cine să iubesc

Dacă toți fug de`a mea urmă.

Se ofilesc florile toamna

O dată cu venirea ei,

Și`mi surȃde perfid doamna

Printre copacii parfumați de tei.

Și`mi șușotește sur ȋn noapte

Să`mi aleg un singur gȃnd,

Să uit de flori și toate

Să`mi iau adio ca frunza`n vȃnt.

                             Anotimp , Groza Ciprian

Plan Secund

Aș vrea să fiu un număr prim

Iar tu a mea pereche.

Ȋmpreună mereu sa fim

Să te văd numai pe tine.

Cum cifra doi este perfectă

Așa să fim şi noi,

Ca o oglindă ce reflectă

O paralelă ȋntre amȃndoi.

Teorema noastră unde era

Cȃnd desenam același cerc ?

Citeam iubire`n privirea ta...

Ȋn iraționalitate mă ȋntrec.

Aș vrea să fiu o fracție mută

Ȋn al tău ego supraunitar,

Să`i fiu inimii tale slugă

Să mă strȃngi sub radical.

Așa cum un număr prim

Se divide doar cu el,

Ȋmpreună mereu să fim

Visȃnd un drum la fel.

                            Plan Secund , Groza Ciprian

Decembrie

Privesc pe geam cum ninge`ntr`una

E decembrie și stau... suspin.

Ușa mi`o luminează luna

Lȃnga mine vreau s`o țin.

Și`mi șuiera ȋn sobă vȃntul

Să ies afară`n ger.

Mi se stinge`ncet focul

Peste... cad fulgii din cer.

Mă`ndeamnă iarna cea pustie

Să uit,să iert, să plec.

Mi`ngheața inima`n mine

Gȃndurile, toate trec.

Decembrie... o singură dorință

Am, acum că mi te`ai așternut.

Să`mi faci mormȃnt de gheață

Și multe lumȃnări de plumb.

                                                                  

                                                                        Decembrie , Groza Ciprian 

Necredință

Stau singur printre muritori

Și cred ȋn eresuri ascunse.

Iar ȋmi șoptesc de`atȃtea ori

Că am gȃnduri nepătrunse.

Și`am inima pustie și sufletul de lemn

Ȋl caut peste tot ȋn lume.

Și strig la cer ca un ȋndemn

Vreau să`ți cunosc al tău nume.

Vreau să pun mȃna pe tine

Dar ești dur și rece ca o piatră.

Ruga mea nu mi te`aduce`n cale

Și ezit, ești ca o rȃvnă rară.

Și cad, ȋn a mea pătimire maladivă

Dar sper să mă ridici.

Și mȃntuirea mea'i captivă

Ȋn pușcaria de eretici.

                             Necredință , Groza Ciprian

Literatură apriorică

Ne luptăm cu vechile condeie

Iar mintea noastră zace,

Stăm ȋntr`o densă melancolie...

Doar o poezie`mi place.

Neliniștea ȋmi bate`n geam

Cu fiecare slovă,

Cartea ȋn mȃnă o țineam

Era o simplă proză.

Literatură, dulce hedonism

Tu mi`ai lăsat un gust amar,

Și`ntr`un obscur panteism

Neȋnțelesuri ȋmi răsar.

Un greu război avem

Dur,de ani de zile,

O simplă luptă ducem

Ȋntre noi, și cu noi ȋnșine.

Voi aștepta un scriitor

Poate azi sau poate mȃine,

De Arghezi`mi este dor...

Etern eclectic voi rămȃne.

Literatură apriorică  , Groza Ciprian